Cateva lucruri despre gimnastica
In primul rand, vreau sa incep acest articol prin a va spune ce m-a determinat sa-l scriu. Dezamagirea in ceea ce priveste anumiti oameni, sau asa numiti oameni, unii sau altii care se cred sau doresc sa fie formatori de opinie, dar care nu stiu decat sa critice, sa judece fara niciun drept, de fapt.
… Dupa ce Catalina Ponor a concurat la finala de la Rio, au aparut mesaje care o jigneau, romanii numind-o “baba” sau incapabila de a concura. Ba mai mult, inainte de a concura, au existat personae care s-au revoltat spunand ca nu merita sa fie la Rio. Poftim??!!! Rautati, vorbe aruncate in vant doar pentru a capta atentia, opinia publica. Cum adica, o tripla campioana olimpica, care doar prin faptul ca a reusit sa concureze la aproape 30 de ani, nu merita lauda? Nu merita toata admiratia noastra?? In plus, doar pentru faptul ca nu a obtinut o medalie(si asta pentru ca a fost descurajata), voi o numiti baba?
Continuand, sunt convinsa ca foarte multa lume habar nu are ce se petrece in sala de gimnastica, cata munca, cata determinare si ambitie se ascunde dincolo de cele cateva minute ale unui numar de gimnastica.
Dar cine sunt eu, si de ce imi dau cu parerea??
Pai… pentru ca… si eu am facut gimnastica(aerobica) timp de 3 ani. Unii dintre voi veti spune “Si ce, ca nu ai obtinut nicio medalie”… Da, nu am concurat la nationala, am fost impiedicata de inaltimea mea(am deja 1.76m), dar asta nu inseamna ca nu am fost prezenta la aproape fiecare antrenament. Asadar scriu aceste randuri pentru a va povesti putin, prea putin din realitatea ce se ascunde in spatele efortului depus de o gimnasta, fie ea campioana sau nu.
Voi incepe cu antrenamentele: intre 2 si 3 ore(sambata poate mai mult), de 5 sau 6 ori pe saptamana. Pana in clasa a 5-a sprea a 6-a cand am renuntat cu greu la gimnastica, am invatat la o scoala privata, britanica. In fiecare zi lipseam de la ultimele 2 ore pentru a ajunge la antrenament, si la fel faceam si cand m-am transferat la Coșbuc, unde invat acum. Pe scurt, plecam dimineata la 7 de acasa si deseori ma intorceam la 6 seara.
Antrenamentul de sambata mi se parea cel mai greu, mai ales vara. De obicei faceam rezistenta, ieseam afara pe teren si alergam in plin soare, oricat de cald era afara. Evident, ne jucam si prinselea, dar oricat de distractiv era, tot ajungeam rupta de obosita acasa.
Apoi au fost sacrificiile. Am fost conditionata in multe momente(si cand am facut atletism) si frecvent trebuia sa aleg: lucrez pentru scoala, citesc mai multe carti sau merg la toate antrenamentele? Pentru a face fata era destul de dificil. Presupunea mult efort.
Apoooi, aveai o zi proasta? putin obosita sau o durere, o raceala, ceva? nu conta: antrenamentul era antrenament! Poate doar o raceala puternica te tinea acasa, altfel…
Bineinteles, toate campioanele (si nu numai) au parte de sustinerea antrenoarelor si a parintilor, in cazul meu Madalina Cioveie si Mariana Mezei.
Eu, stiind ca nu aveam mari sanse de a ajunge vreo campioana, simteam ca acesta nu era drumul meu, am ales intr-un final scoala. Dar majoritatea colegelor mele (care invatau la liceul sportiv-unde programa scolara este mai permisiva), au ales celalalt drum, cariera de gimnasta. Un lucru e cert: nu ai cum sa faci performanta la invatatura si in acelasi timp la sport pe termen lung; clachezi, pur si simplu! Eu am avut nopti in care dormeam doar 5 ore pentru ca nu faceam fata temelor. Citeam in masina sau in timp ce mancam, pentru ca nu-mi ajungea timpul. Asta se intampla cand esti la o scoala cu nivel ridicat unde toti profesorii au muuulte pretentii de la tine. Dar pentru a deveni sportiv de performanta, nu-ti sacrifici doar orele de invatat, ci renunti si la timpul liber, iesirile cu familia, prietenii, petrecerile din weekend, vacante si asa mai departe. Desigur, satisfactiile sunt pe masura. Cand iti iese un exercitiu asa cum ti-ai dorit, fericirea este maxima!!
Lista poate continua, dar nu-mi doresc sa va plictisesc cu prea multe amanunte. Asa ca voi incheia acest articol cu o serie de poze adunate de la antrenamente, concursuri(bineinteles si cu fostele mele colege, dar si cateva cadre din studio cu mine de acum 2 ani, chiar inainte de a renunta la gimnastica.
Cu drag, Bianca
